Perioada de zbor: adulţii sunt activi în una sau două generaţii pe an (aprilie-septembrie)
Anvergura aripilor: 35-45 mm
Faţa superioară a aripilor: aripile anterioare au colorit uniform brun-roşcat, înspre vârf cu două pete negre mici (care uneori sunt unite într-o pată în formă de semilună) şi nervurile uneori uşor mai vizibil conturate; aripile posterioare au colorit roz-roşiatic, palid-roziu, roz-carmin, cu o bandă submarginală întunecată formată din pete alungite alipite între ele (uneori foarte lată în partea dinainte a aripilor, întinzându-se pe aproape jumătate din suprafaţa acesteia) şi o pată discală mică neagră
Alte caracteristici: capul şi toracele sunt brun închis, acoperiţi cu peri deşi; abdomenul este carmin-roşcat, cu un şir dorsal de puncte mici negre; antenele sunt crem-albicioase, uşor mai întunecate la vârf
Comportament: este o specie activă pe timpul nopţii, fiind atrasă de lumina artificială; uneori zboară şi în timpul zilei
Strategii de reproducere: pe parcursul curtării, în momentul în care masculii emit feromoni din structurile anatomice specializate, drept răspuns, femelele emit sunete de frecvenţă înaltă cu ajutorul unor membrane situate pe torace
Mecanisme de apărare: femelele posedă, pe suprafaţa laterală a segmentelor toracice, structuri specializate care emit ultrasunete ce au rolul de a perturba biosonarul liliecilor insectivori
Habitat: rarişti de pădure, zone cu tufărişuri, terenuri cultivate, grădini, pajişti
Prădători: liliecii insectivori
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu