Aglais urticae

Small tortoiseshell

Papilio urticae Linnaeus 1758, Vanessa urticae Linnaeus 1758

Familia: Nymphalidae Statut de periclitare:  NT  = taxon potențial amenințat în România Perioada de zbor: februarie-octombrie (atunci când condiţiile climaterice sunt favorabile, poate zbura în două generaţii anuale) Anvergura aripilor: 40-62 mm (femela este mai mare decât masculul) Habitat: margini de pădure, păduri, pajişti, luminişuri, parcuri, habitate antropizate, grădini

Comportament: masculii au obiceiul de a se hrăni şi a se încălzi la soare în prima parte a zilei, mai târziu îşi aleg un teritoriu aflat în bătaia directă a razelor soarelui pe care-l apără de alţi masculi; adulţii migrează pe distanţe mari Hrana adulților: adulţii caută nectarul florilor de Telekia speciosa, Trifolium pratense, Lotus corniculatus etc.

Specii similare: Nymphalis polychloros, la care lipseşte pata albă apicală de pe faţa superioară a aripilor anterioare, iar în zona mediană sunt prezente patru puncte negre (unul mai mare la interior şi alte trei mai mici înspre exterior); Nymphalis xanthomelas, la care pe aripile anterioare, în zona mediană, sunt prezente patru puncte negre (trei mai mari la interior şi unul mai mic înspre exterior) Mecanisme de apărare: camuflajul: când se simte în pericol, îşi închide foarte rapid aripile devenind greu de

observat datorită coloritului criptic de pe faţa inferioară; acest lucru îl ajută să fie mult mai greu reperaţi de păsările insectivore (Parus); coloritul de avertizare: deşi nu are oceli pe aripi, când se odihnește cu aripile strânse şi se simte ameninţat, le deschide brusc pentru a pune în evidenţă coloritul viu al feţei superioare şi a descuraja atacatorii (pentru păsări şi mamifere este un semnal de avertizare asupra toxinelor din corp); fuga de atacator: când este atacat, îşi ia imediat zborul, dispărând foarte repede din câmpul vizual al atacatorului

Faţa superioară a aripilor: are coloritul de fond portocaliu viu, cu nuanţe roşcate, cărămizii, la exterior cu o bordură cenuşiu-negricioasă, la interior cu un şir de lunule albastre şi o dungă neagră; aripile anterioare au trei pete mari, negre, înspre marginea dinainte, cu două pete palid gălbui între acestea şi o pată subapicală albă; în zona de mijloc a aripilor anterioare, există trei pete negre (una mai mare şi altele două mai mici) şi o pată gălbuie în prelungirea petei mai mari; aripile posterioare sunt uniform brun-negricioase în jumătatea bazală

Faţa inferioară a aripilor: aripile anterioare sunt portocaliu maronii, cu trei pete mari negre pe marginea dinainte; aripile posterioare sunt maronii, stropite cu numeroşi solzi negricioşi şi negricioase în jumătatea bazală; toate aripile au o bandă marginală lată, întunecată, la interior cu o dungă submarginală neagră-albăstruie

Alte caracteristici: antenele au zone inelare succesive albe şi negre şi vârful albicios; este o specie de fluture care prezintă un număr considerabil de mare de variaţii de culoare (peste 100), ca urmare a şocurilor termice (diferenţelor mari ale temperaturii care pot exista într-o perioada scurtă de timp) în timpul stadiului larvar sau în primele zile ale stadiului pupal, fapt ce afectează procesul natural de metamorfoză şi inhibă procesele chimice care duc la coloraţia solzilor aripilor; corpul este brun-negricios, acoperit cu peri deşi

Strategii de reproducere: atunci când o femelă pătrunde în teritoriul său, masculul se apropie de aceasta din spate şi începe să-i lovească ritmic aripile posterioare cu vârfurile antenelor, producând un sunet ce poate fi auzit de urechea umană; acest ritual de curtare se repetă, putând dura până la câteva ore; femela depune ouăle verzui în gămezi mari de 80-100, dedesubtul frunzelor de urzică

Stadiul de iernare: traversează anotimpul rece în stadiul de adult (septembrie-martie) şi se adăposteşte în locuri întunecoase (magazii, hambare, garaje, scorburi grămezi de lemne), revedenind activi în primele zile însorite ale primăverii; este o specie care are capacitatea de a suporta temperaturile foarte scăzute ale iernii (până la -21°C); este una dintre primele specii de fluturi care zboară primăvara

►surse de hrană

►omida

Aspectul corpului: are colorit negricios, cu benzi longitudinale late, de culoare galbenă sau palid gălbuie, acoperit cu ţepi Plante-gazdă: omizile se hrănesc în grupuri, în interiorul unui cuib de mătase, pe frunze de Urtica dioica, Urtica urens; sunt foarte tare afectate de perioadele secetoase, datorită dezvoltării insuficiente în această perioadă a frunzelor plantelor-gazdă; parcurge în această perioadă patru stadii de dezvoltare; în ultimul stadiu, omizile devin solitare

Mecanisme de apărare: când sunt deranjate, omizile îşi mişcă la unison corpurile dintr-o parte în alta, pemtru a descuraja atacatorul; dacă ameninţarea persistă, omizile eliberează din cavitatea bucală un fluid verde şi, în ultimă instanţă îşi răsucesc corpul în formă de minge şi se lasă să cadă pe sol

Comportament: omizile au obiceiul de a se odihni pe frunze cu corpul curbat în formă de "J" Paraziţii: omizile sunt parazitate de larvele unor diptere (Petalachina tibialis, Phryxe vulgaris), viespi (Cotesia, Phobocambe, Ichneumon, Microgaster, Pteromalus) Specii similare: Aglais io, la care omizile au în primele stadii de dezvoltare, colorit uniform, mai închis, fără dungi

Referinţe:
●	Bergman M. (2011). The evolution of territoriality in butterflies. Doctoral thesis. Stockholm University, Faculty of Science, Department of Zoology
●	Godart J.B. (1821). Histoire naturelle des lépidoptères ou papillons de France. Vol. 1, Paris: 91-92
●	Linnaeus C. (1758). Systema naturæ per regna tria naturæ, secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, diferentiis, synonymis, locis. Tomus I. Editio decima, reformata. Holmiæ, Impensis Direct. Laurentii Salvii: 477
●	Rákosy L., Goia M., Kovács Z. (2003). Catalogul lepidopterelor României. Societatea Lepidopterologică Română. Cluj-Napoca: 1-447
●	Rydell J., Fagerström J., Andersson S., Stille G. G., Gelang M., Lancaster W.C., Svensson M.G.E., Tullberg B. S. (2001). Convergence in wing coloration between orange underwing moths (Archiearis spp.) and tortoiseshell butterflies (Aglais spp.). Entomologica Fennica 12: 65-71
●	Settele J., Kudrna O., Harpke A., Kühn I., van Swaay C., Verovnik R., Warren M., Wiemers M., Hanspach J., Hickler T., Kühn E., van Halder I., Veling K., Vliegenthart A., Wynhoff I., Schweiger O. (2008). Climatic Risk Atlas of European Butterflies. Pensoft Publishers. Bulgaria: 394
●	Shaw M.R., Stefanescu C., van Nouhuys S. (2009). Parasitoids of European Butterflies. Ecology of Butterflies in Europe (eds. J. Settele, T. Shreeve, M. Konvička, H. van Dyck), Cambridge University Press: 130-156
●	Stănoiu I.M., Bobîrnac B., Copăcescu S. (1979). Fluturi din România. Editura Scrisul Românesc. Craiova: 153
●	Vallin A., Jakobsson S., Lind J., Wiklund C. (2006). Crypsis versus intimidation – anti-predation defence in three closely related butterflies. Behavioral Ecology and Sociobiology 59: 455-459